a 9-a Conferință Națională de Pneumologie Pediatrică
Eveniment virtual
Joi, 1 octombrie – Sâmbătă 3 octombrie, 2020

Abstract

TULBURARI DE SOMN LA COPILUL OBEZ

Daniela Pacurar

UMF Carol Davila Bucuresti

Spitalul Clinic Urgenta "Grigore Alexandrescu" Bucuresti

Obezitatea este o problemă de sănătate publică devenind una dintre principalele cauze de morbiditate și mortalitate la nivel mondial chiar şi la copii. Somnul este esențial pentru sănătatea fizică si mentală, pentru maturizarea funcției imune și dezvoltarea unei microbiote intestinale normale.

Relația dintre tulburările de somn și obezitate la copil pare să fie bidirecțională, somnul insuficient creşte dorința de a mânca, in special alimente dulci, prin modificări ale neuromediatorilor implicaţi în relaţia saţietate-foame, cu creştere consecutivă în greutate, hiperinsulnism şi sindrom metabolic. Pe de alta parte obezitatea crește riscul tulburărilor de somn la copii și adolescenți. Principalele tulburări de somn prezente la copilul obez sunt apneea obstructivă in somn, modificarea ritmului circadian somn/veghe, sindromul alimentaţiei nocturne, sindromul picioarelor neliniștite si parasomnii (tulburarea alimentară legată de somn, sindromul enurezisului nocturn).

Apneea obstructivă în somn, cea mai frecventă formă de tulburare respiratorie de somn intalnita in obezitate, se caracterizează prin episoade repetitive de obstrucție totală sau parțială a căilor respiratorii superioare cu risc de hipoxie repetitiva. Recunoașterea și tratamentul precoce al tulburarilor de somn asociat strategiilor de scadere ponderala, ar putea reduce riscul de complicatii cardiovasculare și metabolice la copiii obezi.


29|danapacurar@yahoo.com
A 9-a Conferință Națională de Pneumologie Pediatrică
Joi, 1 octombrie – Sâmbătă 3 octombrie, 2020

Contact

Logos Consult SRL - Secretariat organizatoric

Mihaela Agaficioaie
Mobile phone: +40722510567

Email: office@pneumologiepediatrica2020.ro